ȘTIRI

Primarii au avut prioritate – Adrian Câciu: „Pensiile nu cresc cu 15%. Există un deficit la fondul de pensii”

Ministrul de Finanţe, Adrian Câciu, a confirmat, după şedinţa de guvern, că punctul de pensie nu creşte cu 15% ci valoarea este pentru întregul pachet de sprijin care cuprinde şi acele ajutoare acordate pensionarilor.

”Mi-aş fi dorit să nu se ajungă aici, dacă politicienii nu ar fi făcut licitaţie pe pensii, până acum decizia era luată. Trebuie să înţelegeţi un singur lucru, pensiile se plătesc din veniturile din contribuţii, evident că există şi un deficit la fondul de pensii.

România a fost introdusă în procedură de deficit excesiv de către strămoşii acestui guvern, România este obligată să reducă deficitul, nu are spaţiul pe care îl are orice altă ţară când vrea să îşi ajute cetăţenii dar cu toate acestea, face toate eforturile să îi ajute”, a spus ministrul de Finanţe, întrebat dacă creşterea punctului de pensie plus ajutoarele acordate pensionarilor ajunge la acel total de 15%, iar punctul de pensie este mai mic.

Horia Dumitrescu

Horia Dumitrescu este un ziarist talentat și dedicat, cu o experiență vastă în domeniul jurnalismului, el este recunoscut pentru abilitatea sa de a analiza în profunzime subiectele și de a oferi o perspectivă echilibrată și informativă.