Ca să nu mai rămîie repetenți și anul acesta la comunicare, Radu Tudor i-a convocat la el în emisiune pe șefii armatei: șeful Statului Major, comandantul Forțelor Aeriene și comandantul Forțelor Navale. Cei trei ursuleți s-au prezentat la ordin, echipați regulamentar, în haine de camuflaj și cu bocanci în picioare, ca să înțeleagă țara că ei rămîn în stare de alertă și peste program. Radu era supărat că l-au făcut de rîs cu drona rusească, așa că i-a luat un pic la culcaturi – așa, de ochii lumii – și i-a pus să explice paradoxul eminescian „era pe cînd nu s-a zărit, azi o vedem și nu e“.
Acțiunea de PR a avut ca rezultat o nouă formulare a strategiei naționale de apărare, care cuprinde trei faze: negarea, scotocirea și evacuarea localnicilor. Negarea e o armă cu rază lungă de acțiune, care ajunge la ministrul Apărării, trece de el și ajunge la președinte și, de acolo, poate exploda în fața unui oaspete străin, cum ar fi premierul Luxemburgului. Scotocirea e o tactică rămasă de la tătari: militarii iau urma primarului din Ceatalchioi, se afundă în hățișuri și găsesc rămășițele dronei odată cu ziariștii. În fine, evacuarea localnicilor e bună, fiindcă poate fi aplicată pe scară largă, dacă or să cadă drone la Tulcea sau la Galați.
Dincolo de bîlbîieli și de insistența prostească de a nu admite existența dronei, capii armatei române n-au zis nimic despre cum ne-am putea apăra de atacuri. Practic, au zis că nu putem. Adică tot ce putem face de ăia 2,5% din PIB e să vorbim la telefon cu Stoltenberg și să așteptăm ca Stoltenberg, jenat de apel, să ceară biroului său de presă un comunicat din care să reiasă că România e membră NATO.
Bieții generali au dreptate. Ei n-au putut s-o spună, dar armata română e incapabilă să trateze apărarea frontierelor așa cum ar trebui. Nu neapărat să doboare dronele rătăcite, dar să aibă desfășurat un dispozitiv de alertă și combatere, în caz că lucrurile o iau razna. Norocul ursuleților în camuflaj a fost că Radu e uman și nu ține să calce în picioare gradele inferioare. El a ocolit cu delicatețe tema catastrofei din armată și le-a dat voie băieților să se întoarcă la unitate, ca să prindă stingerea.
Incapacitatea armatei române de a fi o armată e cel mai străveziu și periculos secret de stat. Nu de ieri, de azi, ci de peste două decenii, armata e supusă unui proces constant de degradare sub comandă dublă, politică și militară. Că sînt proști generalii, că sînt corupți politicienii, că ajung nulități politice în poziția de comandant suprem, nici nu mai contează. Cert e că resursa umană s-a împuținat drastic, moralul s-a prăbușit, soldele au rămas în zona insultei, înzestrarea e blocată de carteluri mituitoare, legislația e anacronică, comandanții sînt conservatori și suficienți, strategia de apărare e total submisivă și deloc națională, modernizarea nu există, iar viziunea politică e complet oarbă. Atmosfera din unități e deprimantă, atitudinea ofițerilor față de recruți e dezumanizantă. Nu există armament modern, nu există spirit de corp, nu există comandanți care să se fi smuls cu totul din mentalitatea milităriei comuniste.
Din 2004 încoace, tot ce au avut de spus politicienii României despre Apărare s-a limitat la articolul 5 din Tratatul Atlanticului de Nord. Și, din păcate, militarii s-au luat după ei și au înghețat totul. La o adică, dăm un telefon și vine NATO să rezolve – asta a fost doctrina militară a României.
Ca să înțelegem cu nume și prenume începutul listei cu vinovați, trebuie să ne amintim că, de nouă ani, comandantul suprem al forțelor armate e Klaus Iohannis. Și tot de nouă ani, armata a fost, într-un fel sau altul, pe mîna lui Nicolae Ciucă: cinci ani șef de Stat Major, doi ani ministru al Apărării și doi ani premier, șef al ministrului Apărării. În acest deceniu, armata României s-a scufundat în politicianism și tranzacționism politic internațional, căci loazele de la conducere au crezut, amîndouă, că servilismul – pe care nimeni nu îl cere – le aduce sprijin nord-atlantic. Au cumpărat rachete cu banii în avans (și bine au făcut alegînd echipamentele americane, cele mai bune din lume), dar au uitat TOATE CELELALTE NEVOI ALE ARMATEI. În plus, n-au fost în stare să obțină nici măcar un dolar offset.
Azi, cu războiul în apropierea granițelor, cu dronele rusești rătăcind pe deasupra localităților românești și cu armata paralizată de propria incapacitate, Guvernul și generalii stau cu mîinile în sîn, dar cu telefonul în mînă, gata să-l sune pe Stoltenberg, în caz că negarea, scotocirea sau evacuarea nu fac față amenințărilor de securitate.
Puneți-vă în locul lui Putin: dacă ați vrea să aveți o Românie paralizată militar, nu-i așa că ați lăsa lucrurile să funcționeze exact ca acum?
Doru Bucșu (cațavencii.ro)
