ȘTIRI

Raluca Turcan, supărată că proiectul ei nu este băgat în seamă: „Rezolvă problema pensiilor speciale. Prevede imposibilitatea de a cumula pensia cu salariul la stat”

Deputata PNL Raluca Turcan, fost ministru al Muncii, a declarat că un proiect al său care vizează reducerea cheltuielilor bugetare „aproape că se prăfuieşte în sertarele comisiilor de specialitate” din Camera Deputaţilor.

Iată ce a spus aceasta: „Proiectul meu se află în Parlament, aproape că se prăfuieşte în sertarele comisiilor de specialitate, a fost votat de Senat şi are avize pozitive, trebuie doar voinţă politică pentru a fi votat.”

Potrivit fostului ministru, lucrurile trebuie delimitate foarte exact, pentru că este vorba despre siguranţa locurilor de muncă pentru oameni care, în prezent, au statutul de angajat la stat sau la privat.

Raluca Turcan a amintit că proiectul prevede imposibilitatea de a cumula pensia cu salariul la stat.

Ea a adăugat că îşi doreşte ca proiectul să rezolve şi problema pensiilor speciale, respectiv să le aducă cât mai aproape de contributivitate, şi să fie constituţional.

„Dacă optezi să lucrezi la privat, nu există absolut nicio problemă. Există, de asemenea, şi câteva excepţii pentru domenii cum ar fi domeniul cultural sau profesorii care sunt plătiţi cu ora şi unde nu există necesar de forţă de muncă şi mai există o excepţie legată de dreptul de a fi ales, pentru a fi constituţional”, a menţionat parlamentara PNL.

Horia Dumitrescu

Horia Dumitrescu este un ziarist talentat și dedicat, cu o experiență vastă în domeniul jurnalismului, el este recunoscut pentru abilitatea sa de a analiza în profunzime subiectele și de a oferi o perspectivă echilibrată și informativă.