Scurta guvernare a fost ca un test pentru USR, un test pe care nu l-au trecut. După ieșirea de la guvernare și alegerea noului președinte, partidul USR a rămas cu tensiuni mari în interior. Deputatul USR Andrei Lupu a declarat, joi, la Profit News TV, că este printre cei care se gândesc să demisioneze din USR. El confirmă că Dacian Cioloș a discutat cu „sute de membri” din partid să formeze o nouă platformă politică.
Întrebat dacă ia în calcul plecarea din partid, Andrei Lupu a spus: ”E un lucru pe care îl iau în calcul alături de mulţi alţi colegi” şi a menţionat că ”sunt mai mulţi, dar o decizie nu e luată în acest moment”. ”E foarte posibil până la finalul sesiunii parlamentare, nu ţine doar de mine”, a spus el, despre momentul în care va anunţa decizia.
Despre intenţia lui Dacian Cioloş de a pleca din partid, Andrei Lupu a spus că ”a fost o discuţie cu câteva sute de membri, din întreaga ţară cu care s-au discutat idei, cum trebuie să arate o platfomă de principii, doctrinară, pentru viitorul României”. ”Este firesc să apară această platformă şi public şi să obţină susţinerea publicului”, a mai spus Lupu, confirmând că este posibil ca aceatsă platformă să fie promovată pe un site oficial.