ECONOMIEGAZETARIIPOLITICĂSOCIALȘTIRI

Lovitură pentru români: Guvernul Bolojan majorează impozitele pe proprietate la ordinul Bruxelles-ului

Guvernul condus de Ilie Bolojan pregătește cea mai dură creștere de impozite pe locuințe din ultimii ani, măsură care va lovi direct în proprietarii de apartamente și case. Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat că impozitele locale ar putea fi majorate cu 60% până la 70%, justificând decizia printr-o „discuție cu Comisia Europeană”.

„Momentan, vorbim de un procent de 60-70%. E o discuție pe care România o poartă cu Comisia Europeană. Analizele Comisiei și ale Ministerului Finanțelor arată că foarte multe comune nu majorează periodic impozitele, așa cum ar trebui”, a declarat Barna.

Bucureștiul execută ordinele Bruxelles-ului

Măsura nu vine ca urmare a unei nevoi reale a administrațiilor locale, ci ca rezultat al negocierilor cu birocrații de la Bruxelles. Practic, guvernul nu mai guvernează pentru cetățeni, ci aplică fără discernământ directivele venite din afară, transformând România într-un stat care își pedepsește propriii cetățeni pentru a face pe plac Uniunii Europene.

„Consolidarea bugetelor locale” – pretext pentru noi taxe

Executivul justifică majorarea prin nevoia de a crește veniturile primăriilor și de a reduce dependența de bugetul central. În realitate, această „consolidare” înseamnă doar bani mai mulți scoși din buzunarul românilor, fără garanția că vor exista servicii publice mai bune sau infrastructură modernă în schimb.

Impozite și pe mașinile electrice de lux

Guvernul ia în calcul și introducerea unui impozit pentru mașinile electrice de lux, în ciuda faptului că România abia încearcă să încurajeze trecerea la vehicule mai puțin poluante. „Sunt mașini de 100.000 sau 150.000 de euro — dacă sunt electrice, nu mi se pare normal să nu plătească nimic. Pentru aceste mașini de lux trebuie stabilit un impozit, asta înseamnă echitate socială”, a spus Barna.

Horia Dumitrescu

Horia Dumitrescu este un ziarist talentat și dedicat, cu o experiență vastă în domeniul jurnalismului, el este recunoscut pentru abilitatea sa de a analiza în profunzime subiectele și de a oferi o perspectivă echilibrată și informativă.