EXTERNEGAZETARII

Trump îl atacă direct pe Soros: „Să fie acuzați de RICO!”. Avertisment pentru globaliștii de la vârful Europei?

Fostul președinte american Donald J. Trump a lansat un nou atac frontal la adresa lui George Soros și a fiului său, pe care îi acuză că au finanțat și sprijinit proteste violente în Statele Unite. Mesajul a fost publicat pe platforma sa Truth Social, fiind rapid preluat de presa americană și internațională.

📌 „George Soros și minunatul său fiu din stânga radicală ar trebui să fie acuzați de RICO din cauza sprijinului lor pentru proteste violente și multe altele, în toate Statele Unite ale Americii. Nu le vom mai permite acestor nebuni să distrugă America, fără să-i mai dăm nici măcar o șansă de a «RESPIRA» și de a fi LIBERI. Soros și grupul său de psihopați au cauzat mari daune țării noastre! Asta include și prietenii lui nebuni de pe Coasta de Vest. Fiți atenți, vă urmărim! Vă mulțumim pentru atenția acordată acestei probleme!” – a scris Trump.

Declarația lui Trump are potențialul de a zgudui nu doar scena politică americană, ci și cea europeană. În mod special, liderii globaliști și neomarxiști din UE – Maia Sandu, Ursula von der Leyen, Emmanuel Macron, Donald Tusk și alții – ar putea privi cu îngrijorare mesajul, fiind considerați printre promotorii direcți ai principiilor ideologice și ai finanțărilor lui Soros.

Criticii lor susțin că acești lideri s-au transformat în veritabile instrumente ale unei rețele internaționale care urmărește slăbirea statelor naționale, erodarea identităților naționale și impunerea unei agende progresiste radicale. Prin finanțările Soros, o mare parte din politica de la Bruxelles și din capitalele europene a fost împinsă către ideea unei Europe centralizate, în care tradițiile și suveranitatea sunt sacrificate pe altarul „valorilor globale”.

Avertismentul lui Trump – „Fiți atenți, vă urmărim!” – pare să se adreseze nu doar Soros și rețelei sale din SUA, ci și aliaților acestuia din Europa, care ar putea fi vizați în viitor de o campanie similară de expunere și contracarare.

În timp ce Trump se pregătește să revină în forță pe scena internațională, mesajul său devine o atenționare directă pentru elita globalistă: epoca impunității și a influenței nelimitate ar putea să se apropie de sfârșit.

Horia Dumitrescu

Horia Dumitrescu este un ziarist talentat și dedicat, cu o experiență vastă în domeniul jurnalismului, el este recunoscut pentru abilitatea sa de a analiza în profunzime subiectele și de a oferi o perspectivă echilibrată și informativă.