GAZETARII

Statul este complet acaparat. Analiza plagiatului tezei lui dr. Ciucă a fost blocată de instanță. Democrația în pericol

Infamul ”Vrem liniște” folosit de fostul președinte Ion Iliescu și foștii comuniști, în anii 90, pentru a le ascunde intenția de a captura Statul, a fost reutilizat de judecătorul Ionela Tudor de la Curtea de Apel București pentru a suspenda efectele înregistrării unor sesizări de plagiat în teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă. Judecătorul Tudor a negat independența actului de justiție de cel politic, recunoscând că a admis cererea de suspendare a analizei și pentru că România are nevoie de stabilitate, iar chestiunea plagiatului lui Ciucă ar putea servi intereselor adversarilor politici ai acestuia scrie g4media.info.

Cam aceasta este România în secolul XXI, când unii visează la libertate și dreptate. Un general de doi lei care a ajuns în cele mai înalte funcții ale statului român prin minciună, un analfabet funcțional din punct de vedere al celor care lucrează în mediul privat, și-a blocat analiza tezei de doctorat folosind puterea de influență pe care o deține.

Ce fel de justiție este aceea în care aflarea adevărului, așa cum a fost și adevărul de la revoluție, sunt blocate. De ce nu ar trebui să știe românii ce scrie în teza de doctorat a genialului Nicolae Ciucă, un semianalfabet care cu greu știe să citească de pe foaie, despre vorbitul liber nici nu se pune problema. Au luat un prost și sistemul l-a ajutat permanent să urce în funcție. Fără sistem acest general de doi lei nu ar fi existat și totuși el există deoarece sistemul are nevoie de proști pe care să îi controleze. Ar putea sistemul să apeleze la unii cu o minimă educație și inteligență, dar sistemul îi vrea total proști și supuși.

Horia Dumitrescu

Horia Dumitrescu este un ziarist talentat și dedicat, cu o experiență vastă în domeniul jurnalismului, el este recunoscut pentru abilitatea sa de a analiza în profunzime subiectele și de a oferi o perspectivă echilibrată și informativă.