România va avea în 2025 o recoltă istorică. Câmpurile au rodit ca-n vremurile bune, oamenii au muncit de dimineață până seară, utilajele au mers la foc continuu. Dar în loc de recunoaștere și recompensă, fermierii au primit umilință. Grâul se vinde cu 0,7 lei pe kilogram, un preț care sfidează orice logică economică și care îngroapă agricultura românească în datorii și faliment.
Costurile de producție s-au triplat. Îngrășămintele, motorina, pesticidele – toate s-au scumpit, dar statul român n-a mișcat un deget. Nicio subvenție reală, nicio intervenție, niciun plan. Ministerul Agriculturii pare în concediu permanent, iar guvernul privește din lojă cum agricultura se prăbușește. Sau, mai cinic spus, o lasă să cadă, intenționat.
Silozurile sunt pline, fermierii nu mai au unde depozita marfa, iar rețeaua publică de colectare și procesare este inexistentă. Totul a fost lăsat pe mâna privaților, a intermediarilor, a samsarilor. Nicio strategie. Niciun plan de rezervă. Nicio viziune din partea Guvernului Bolojan. Doar tăcere și dispreț.
Aceasta nu este doar incompetență a guvernului PNL-PSD-USR-UDMR. Este complicitate. Este o formă brutală de trădare națională. Cum poți numi altfel faptul că România exportă grâu ieftin, dar importă carne congelată de proastă calitate în valoare de peste 900 de milioane de euro anual? Cum acceptăm că o țară cu pământ fertil nu are capacitate să-și hrănească propriii cetățeni? Că fermierii sunt împinși la marginea societății și transformați în forță de muncă ieftină prin străinătate?
Fermierii nu cer pomeni. Cer doar un stat care să nu-i vândă. Cer șansa de a trăi din munca lor, nu de a fi obligați să-și vândă tractoarele ca să-și plătească datoriile. Cer sprijin real, infrastructură, procesare, acces la piață și prețuri corecte. Dar statul le răspunde cu dispreț și abandon.
Și, ca și cum asta n-ar fi fost suficient, piața românească a fost invadată de cereale ucrainene, scutite de taxe și controale, care au prăbușit prețurile interne și i-au scos complet din joc pe producătorii locali. În numele „solidarității”, guvernele PSD-PNL-USR-UDMR de până acum a permis ca propria agricultură să fie sacrificată pe altarul intereselor externe. În timp ce fermierii români muncesc cu unghii și dinți să-și salveze fermele, grâul ucrainean se plimbă nestingherit pe șoselele țării și ajunge direct în silozuri și pe rafturi – mai ieftin, mai subvenționat, mai convenabil pentru traderi.
Aceasta nu este doar o criză agricolă. Este o crimă economică premeditată. O națiune care își abandonează fermierii își pierde suveranitatea alimentară. Și o guvernare care asistă pasiv la acest dezastru nu mai poate fi numită conducere – este doar o administrație a lichidării lente.
România își lasă ogoarele să sece și fermierii să se stingă. Și odată cu ei, dispare și speranța de a mai avea vreodată control real asupra propriei hrane.
