ȘTIRI

Statul român le plăteşte unor bugetari vizele pentru SUA – Cum justifică Executivul această decizie

Angajaţii din administraţia publică centrală beneficiază de suportarea cheltuielilor pentru taxa de viză de către angajator ori, după caz, de decontarea acesteia, potrivit unei decizii a Executivului din 8 februarie.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin a oferit, în briefing-ul de presă de la finalul şedinţei de la Palatul Victoria, explicaţii privind subiectul, după ce a fost întrebat despre faptul că există anumite categorii profesionale care beneficiază de anumite facilităţi în ceea ce priveşte viza SUA pentru deplasarea în Statele Unite din dacă este în vreun fel această măsură discriminatorie.

Iată ce a spus acesta:

„Daţi-mi voie să contextualizez din nou, ca să explic celor care nu ştiu speţa despre care cred că mă întrebaţi. Este o decizie a Guvernului de a suporta costul vizelor B1, B2, respectiv de turism şi călătorie de afaceri în Statele Unite, pentru o anumită categorie de angajaţi din sistemul public şi, mai precis, din sistemul de siguranţă naţională şi ordine publică. Această decizie vine ca urmare a unui context pe care cred că îl ştim cu toţii, ca deziderat de politică externă, să spunem, românii sunt familiarizaţi cu eforturile României şi cu succesul pe care îl dorim total de a fi acceptaţi în Spaţiul Schengen. Dar, de asemenea, mai sunt doi piloni, şi anume Visa Waiver pentru călătoriile în Statele Unite şi, per ansamblu, un criteriu care ar consolida poziţia României din punct de vedere economic pe tot globul – ar fi accederea în Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică, OCDE”

Mihai Constantin a precizat că această măsură este necesară întrucât „din acest strat de funcţionari publici şi de angajaţi în sistemul bugetar există şi foarte multe deplasări în Statele Unite, pe baza parteneriatului pe care îl avem şi al contactelor pe care le avem”.

Întrebat dacă suportă statul român cheltuielile pentru familiile acelor angajaţi ai statului, Constantin a răspuns:

„Din câte ştiu, nu, pentru familiile nu se decontează viza, însă având în vedere criteriul de care am spus- dovedirea relaţiilor sociale şi economice cu ţara de origine care ridică punctajul şi şansa de a primi acea viză, membrii de familie se califică şi ei în sensul că o vor avea o rată mare de probabilitate să primească viza, dar ea nu este decontată de către statul român”.

Horia Dumitrescu

Horia Dumitrescu este un ziarist talentat și dedicat, cu o experiență vastă în domeniul jurnalismului, el este recunoscut pentru abilitatea sa de a analiza în profunzime subiectele și de a oferi o perspectivă echilibrată și informativă.