ȘTIRI

SUA, lovitură grea pentru Rusia: 25 de avioane Airbus, operate de ruși, vor deveni inutile

Departamentul de Comerţ al SUA a adăugat marţi 25 de avioane Airbus operate de companii aeriene ruse pe o listă de entităţi care încalcă prevederile privind controlul exporturilor, ca parte a sancţiunilor administraţiei Biden privind invazia rusă în Ucraina, a declarat agenţia pentru Reuters.

Departamentul a identificat anterior mai mult de 150 de avioane Boeing şi un avion Gulfstream care au zburat în Rusia din alte ţări începând cu 2 martie, sau în Belarus din 8 aprilie, informează News.ro.

Regulile acoperă avioane fabricate în SUA, precum şi avioane fabricate în străinătate care au cel puţin 25% componente provenite din SUA.

Acestea sunt primele avioane străine adăugate pe lista de control al exporturilor. Cele 25 de avioane Airbus A320, A321 şi A330 sunt operate de Ural Airlines, S7 Airlines, Red Wings, Yamal Airlines, Nordwind şi I-Fly.

Măsura are ca scop interzicerea accesului companiilor aeriene la servicii de realimentare, piese de schimb şi întreţinere.

”Statele Unite şi partenerii noştri au aplicat controale ample şi puternice la export în sectoarele industriale – cum ar fi cel aerospaţial – pe care Rusia le foloseşte pentru a-şi susţine agresiunea militară”, a declarat directorul pentru controlul exportului din cadrul Departamentului de Comerţ, Matthew Axelrod, într-un comunicat transmis Reuters.

Horia Dumitrescu

Horia Dumitrescu este un ziarist talentat și dedicat, cu o experiență vastă în domeniul jurnalismului, el este recunoscut pentru abilitatea sa de a analiza în profunzime subiectele și de a oferi o perspectivă echilibrată și informativă.