GAZETARIIPOLITICĂSOCIALȘTIRI

Guvernul Bolojan taie „Masa Sănătoasă”: un milion de elevi nevoiași rămân fără mâncare gătită

Guvernul condus de Ilie Bolojan a lovit direct în cei mai vulnerabili elevi din România. Executivul a decis să oprească finanțarea Programului Național „Masă Sănătoasă”, de care beneficiau aproximativ 1.000.000 de copii. Practic, începând de luni, acești elevi nu vor mai primi mâncare gătită la școală, scrie Gândul.

Decizia a fost ascunsă în primul pachet de măsuri fiscale, adoptat în timp ce elevii erau în vacanță, pentru a trece neobservată de opinia publică.

Programul fusese implementat la nivel național în anul școlar 2023-2024 și fusese considerat un instrument vital pentru combaterea abandonului școlar. În ianuarie 2025, ministrul educației Daniel David sublinia importanța sa și anunța chiar extinderea lui:

„Este un program important, cred că este prima hotărâre iniţiată de Ministerul Educaţiei. Efectiv îl văd ca pe un mecanism fundamental, nu doar din punct de vedere social, eu îl văd ca pe un mecanism psiho-educaţional pentru că avem o problemă majoră legată de abandonul şcolar, iar toate studiile de specialitate arată că şi această componentă socială are un rol fundamental în a preveni şi combate abandonul şcolar”, declara atunci ministrul.

Totuși, în goana disperată după bani, Guvernul Bolojan a introdus în Legea nr. 141 din 25 iulie 2025 un paragraf care a trecut aproape neobservat în valul de discuții despre „tăieri”. Consecința: un milion de copii vulnerabili rămân fără sprijinul minim care le garanta o masă caldă zilnic.

Această măsură arată, încă o dată, contradicția dintre promisiunile de „luptă împotriva abandonului școlar” și realitatea crudă a deciziilor guvernamentale.

Horia Dumitrescu

Horia Dumitrescu este un ziarist talentat și dedicat, cu o experiență vastă în domeniul jurnalismului, el este recunoscut pentru abilitatea sa de a analiza în profunzime subiectele și de a oferi o perspectivă echilibrată și informativă.