Statul român continuă să ignore nevoile comunităților istorice românești din afara granițelor, în timp ce alte state își protejează activ identitatea și diaspora.
Miercuri, la Academia de vară „Mihai Viteazul” organizată de Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni la Palatul Parlamentului, Eugen Popescu – președinte executiv al Fundației și director al Centrului Român pentru Studii și Strategii – a tras un nou semnal de alarmă asupra lipsei de implicare a Bucureștiului în sprijinirea românilor din jurul frontierelor și din Balcani.
„Toţi românii care au venit din jurul frontierelor şi Balcani au cerut implicarea mult mai puternică a statului român pentru a-i ajuta să îşi păstreze identitatea, adică pentru a le crea şcoli sau pentru a le apăra şcolile, (…) pentru a face demersuri diplomatice mai ferme faţă de statele în care aceşti români trăiesc, pentru că ei sunt supuşi unei presiuni asimilaţioniste extrem de puternice acolo. (…) Aşa fac alte state, deci noi nu inventăm roata. Ne uităm la Ungaria, la Polonia, ne uităm la state care îşi manifestă cu putere identitatea atât în concertul european, în Uniunea Europeană, dar şi în ceea ce priveşte apărarea minorităţilor pe care aceste state le au. Deci ei o fac tocmai apărând limba respectivă, apărând identitatea şi apărând cultura”, a afirmat Eugen Popescu, preşedinte executiv al Fundaţiei Naţionale pentru Românii de Pretutindeni.
Potrivit lui Eugen Popescu, unificarea ar trebui să aibă loc după modelul Germaniei. „Reunirea cu Republica Moldova nu este o chestiune care ţine de un partid sau un altul, ţine de o politică de stat. Aţi văzut exemplul Germaniei, unde unirea a fost o politică de stat a Germaniei Federale. Acelaşi lucru trebuie făcut şi în România. Vedeţi bine că, de exemplu, tot ceea ce înseamnă subvenţii pentru aceşti români din comunităţile istorice trebuie cumva să fie egale cu subvenţiile pe care statul român le dă minorităţilor naţionale pe care le are aici pe teritoriul său. (…) Noi dăm dreptul minorităţilor care sunt pe teritoriul statului nostru şi bani şi reprezentare parlamentară şi apărarea culturii lor, şi şcoli, dar, în schimb, pentru minorităţile româneşti corespunzătoare statelor respective nu există niciun drept, unele din ele nefiind nici măcar recunoscute ca minoritate naţională”, a adăugat preşedintele executiv al Fundaţiei Naţionale pentru Românii de Pretutindeni.
În timp ce Ungaria sau Polonia derulează politici coerente pentru protejarea culturii și limbii în comunitățile lor din afara granițelor, guvernul de la București rămâne blocat în promisiuni sterile, fără un plan național clar, fără mecanisme eficiente și fără o viziune pe termen lung. Lipsa unei strategii de stat pentru sprijinirea românilor de pretutindeni nu doar că subminează interesul național, dar accelerează procesul de asimilare al românilor în state unde presiunile identitare sunt intense.
Participanții la reuniunea de la Palatul Parlamentului – români din Republica Moldova, Serbia – Valea Timocului și Voivodina, Bulgaria, Albania și Ucraina – au adus mărturii despre pierderea treptată a limbii, culturii și identității românești, în lipsa unui sprijin real din partea țării-mamă.
Comunitățile românești de peste hotare reprezintă, pentru România, nu doar o moștenire culturală și istorică, ci și avanposturi strategice într-o regiune marcată de competiție geopolitică. Ele pot acționa ca punți de legătură între București și zone-cheie din Europa Centrală, de Est și Balcani, consolidând influența României și protejând interesele naționale. Cu toate acestea, Ministerul Afacerilor Externe de la București tratează acest potențial cu indiferență cronică, ignorând faptul că, în lipsa unei implicări active, aceste comunități se sting încet, iar odată cu ele se diminuează și puterea de proiecție a României în regiune.
