GAZETARIIPOLITICĂȘTIRI

În loc să fie lângă sinistrații din Broșteni, Nicușor Dan s-a plimbat pe la festivaluri alături de Maia Sandu și prin drumeții în Republica Moldova

În timp ce sute de familii din Broșteni, județul Suceava, își plâng casele distruse de inundații și așteaptă sprijinul autorităților, președintele României, Nicușor Dan, și-a petrecut weekendul într-o vizită „privată” peste Prut, participând alături de Maia Sandu la festivaluri, evenimente folclorice și drumeții montane.

Sâmbătă seara, Nicușor Dan a fost surprins la Festivalul Lupilor, în Rezervația Cultural-Naturală Orheiul Vechi, alături de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Cei doi au stat pe iarbă, printre spectatori, au făcut fotografii și au conversat relaxat, în timp ce în țară oamenii din zonele afectate de viituri în România strigau după ajutor.

Duminică, în loc să fie pe teren în Suceava, președintele a participat la Festivalul Zemii din comuna Șipoteni, raionul Călărași, unde a degustat bucate tradiționale și a glumit cu publicul pe seama rețetelor moldovenești. Atmosfera a fost una de sărbătoare, complet ruptă de drama celor care își văd gospodăriile distruse în România.

Mesaje politice, dar zero implicare în criza umanitară internă

În discursurile din Republica Moldova, Nicușor Dan a vorbit despre sprijinul României pentru combaterea dezinformării și organizarea de alegeri corecte la Chișinău. Nimic însă despre drama românilor de la Broșteni sau despre un plan concret de ajutorare.

Vizita nu a fost anunțată oficial, fiind prezentată ca o deplasare privată. Totuși, a inclus multiple apariții publice și interacțiuni cu presa locală din Republica Moldova – semn că, deși neoficială, deplasarea a avut o componentă clară: electorală pentru Maia Sandu si de imagine pentru Nicușor Dan.

În tot acest timp, în Broșteni și alte localități din nordul Moldovei românești, oamenii scoteau cu găleata apa din case și așteptau utilaje, ajutoare alimentare și măcar o vorbă de încurajare de la cel ales să le reprezinte interesele. Președintele nu a ajuns acolo nici până în prezent.

Horia Dumitrescu

Horia Dumitrescu este un ziarist talentat și dedicat, cu o experiență vastă în domeniul jurnalismului, el este recunoscut pentru abilitatea sa de a analiza în profunzime subiectele și de a oferi o perspectivă echilibrată și informativă.