De peste trei decenii, guvernele care s-au succedat la conducerea României varsă sute de milioane de euro în Republica Moldova, sub eticheta ipocrită a „sprijinului frățesc”. Realitatea însă este cu totul alta: acești bani nu se duc către spitale moderne, școli sigure sau drumuri de care să beneficieze cetățenii de rând. Se duc în buzunarele unei nomenclaturi corupte, care își cumpără loialitatea prin subvenții și contracte aranjate, menținând artificial în viață un regim politic falimentar.
Guvernul de la Bucureștiu nu finanțează Unirea, ci cumpără tăcerea și obediența politicienilor Chișinăului. În loc de construcția unui proiect național, asistăm la o tranzacție rece, prin care două puteri slabe se sprijină una pe alta pentru a rămâne la butoane.
Guvernarea de la București, incapabilă să ofere rezultate pentru propriii cetățeni, mimează „grija pentru Basarabia” ca să acopere falimentul intern. În paralel, regimul PAS de la Chișinău supraviețuiește doar prin perfuzii financiare din România și din Occident, cu care își hrănește clientela politică și își securizează dominația electorală.
Cine câștigă? Politicienii și mafioții de la vârf. Cine pierde? Românii și cetățenii moldoveni de rând – manipulați, îndatorați și condamnați la umilința emigrării masive. Alegerile devin simple scenarii de laborator, falsificate în interesul celor care își împart puterea de o parte și de alta a Prutului.
Cea mai mare crimă a acestei complicități este distrugerea mișcării unioniste. Un ideal național transformat în tabu. În loc să fie discutat deschis și asumat politic, proiectul Unirii este astăzi redus la zero, acoperit de tăcerea partidelor și de campanii de discreditare orchestrate cu acordul serviciilor secrete. Unionismul a fost stigmatizat ca „extremism”, tocmai pentru că îndrăznește să arate rana: trădarea.
Astăzi, în numele unei „strategii geopolitice” mincinoase, cei care conduc România nu mai luptă pentru Reîntregire, ci întreține o colonie politică pe bani publici. Fraternitatea a fost înlocuită de corupere reciprocă, iar idealul generațiilor trecute a fost îngropat sub granturi, subvenții și minciuni. Un stat care își cumpără vecinii pentru a le controla voturile, dar nu are curajul să își asume destinul istoric al Unirii, nu este un stat responsabil. Este un stat care își trădează neamul.
