
Peretele exterior al internatului unui liceu din Odorheiu Secuiesc s-a prăbușit peste copiii aflați acolo. Patru adolescenți au fost prinși sub dărâmături, iar unul dintre aceștia a murit. Salvatorii care au lucrat contracronometru să scoată victimele de sub moloz s-au retras, pentru că acoperișul riscă să cadă în orice moment.
„Cea de-a patra victimă nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul”, a transmis, luni seară, ISU Harghita.
Băiatul care a decedat era în investigații la spitalul din Odorheiu Secuiesc. Posibil să fi avut mai multe traumatisme provocate de pereții care au căzut peste el sau să fi căzut el de la înălțime. Deocamdata, nimeni nu poate spune la ce nivel al clădirii era camera lui, toată lumea este în stare de șoc, până și adulții plâng și nu pot oferi prea multe informații.