EXTERNEGAZETARIIȘTIRI

Volodymyr Zelenskyy: „Vrem cel puțin 1 MILIARD de dolari PE LUNĂ de la aliați!”

Liderul de la Kiev a declarat luni, 25 august, că Ucraina își propune să obțină de la aliații săi o sumă minimă de un miliard de dolari lunar, cu care să cumpere arme fabricate în Statele Unite, cu care să lupte împotriva Rusiei.

Tonul și insistența lui Zelenski transmit un adevăr cutremurător: pierderea de vieți omenești nu îl mai impresionează. Continuarea războiului pare să fie pentru el singura agendă, chiar dacă aceasta înseamnă mutilarea Ucrainei și sacrificarea a zeci de mii de oameni în fiecare an.

La conferința de presă alături de premierul norvegian Jonas Gahr Støre, Zelenski a anunțat că Norvegia s-a alăturat programului NATO de achiziții pentru Kiev, insistând că „scopul nostru este să umplem acest program cu cel puțin 1 miliard de dolari în fiecare lună”.

Însă realitatea militară este mult mai dură decât discursul de la Kiev. Rusia produce armament într-un ritm care depășește cu mult capacitatea Occidentului: 4 milioane de obuze de artilerie pe an sunt fabricate în Rusia, în timp ce Statele Unite și întreaga Uniune Europeană abia ating împreună 1 milion, Rusia construiește anual peste 2500 de tancuri și vehicule blindate, comparativ cu câteva sute în fabricile occidentale, industria rachetelor și dronelor a fost extinsă masiv, Moscova ajungând să livreze lunar mii de unități pe front.

În aceste condiții, apelul lui Zelenski nu este altceva decât o chemare la continuarea masacrelor. Ucraina, deja devastată, dependentă totală de banii și armele străine, nu este decât scena macabră pe care soldații și civilii mor pe fronturi fără sfârșit.

Cine plătește prețul? Nu Zelenski și nu aliații săi occidentali, ci poporul ucrainean, transformat într-o monedă de schimb într-un război pe care Kievul nu are cum să îl câștige atâta timp cât producția de armament a Rusiei rămâne de câteva ori mai mare decât a NATO. Ideea de PACE promovată de președintele SUA Donald Trump se pare că nu îl prea mai interesează acum pe Zelenski.

Horia Dumitrescu

Horia Dumitrescu este un ziarist talentat și dedicat, cu o experiență vastă în domeniul jurnalismului, el este recunoscut pentru abilitatea sa de a analiza în profunzime subiectele și de a oferi o perspectivă echilibrată și informativă.