GAZETARIIPOLITICĂȘTIRI

Nicușor, marioneta sistemului, PNL, PSD, USR, UDMR au ajuns la un acord privind împărțirea „ciolanului” puterii. Bolojan, premier până în 2027

Surse politice au menționat că în cadrul negocierilor de marți de la Palatul Victoria, care s-au desfășurat între liderii PSD, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților, s-a agreat varianta unei rotative guvernamentale. Astfel, liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan, va prelua primul conducerea guvernului până în 2027, apoi va urma să fie premier președintele PSD.

Partidele și-ar fi tras fiecare partea:

  • PSD cere 7 ministere, inclusiv Transporturile și Justiția;
  • PNL vrea Finanțele, Internele și Dezvoltarea, din cele 4 portofolii alocate;
  • USR primește 3 ministere;
  • UDMR, 2 portofolii.

Liderii PSD urmează să valideze formal participarea la guvernare în această seară.

A fost stabilit și calendarul pentru învestirea noului guvern. Miercuri vor fi consultări oficiale între președintele Nicușor Dan și reprezentanții partidelor la Palatul Cotroceni și tot miercuri va fi desemnat Ilie Bolojan candidat de premier. Joi va fi finalizat programul de guvernare și va fi stabilită lista cu miniștri, iar cele două documente vor fi transmise Parlamentului. Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului ar urma să stabilească rapid, pentru luni dimineață, audierea candidaților pentru funcția de ministru. Luni după-amiază, guvernul va primi votul plenului reunit al Parlamentului, iar luni seară, membrii executivului ar urma să depună jurământul la Palatul Cotroceni.

În acest context, Toni Neacsu, fost judecător scrie pe pagina sa facebook: „Nicușor Dan își începe mandatul așa cum l-a încheiat Emil Constantinescu: învins de sistem.
Asta dacă nu cumva sistemul este el”. Toni Neacsu a postat mesajul pe pagina sa de Facebook după ce presa a scris, citând surse, că PSD, PNL, USR și UDMR  și Minoritățile naționale au ajuns la un acord pentru o rotativă guvernamentală, astfel încât și PSD să preia apoi funcția de premier.

Horia Dumitrescu

Horia Dumitrescu este un ziarist talentat și dedicat, cu o experiență vastă în domeniul jurnalismului, el este recunoscut pentru abilitatea sa de a analiza în profunzime subiectele și de a oferi o perspectivă echilibrată și informativă.