GAZETARIIOPINII

Eugen Popescu: următorul proiect național este integrarea Republicii Moldova în România. Ucraina nu este prietenă

Eugen Popescu, președintele Centrului Român pentru Studii și Strategii, din cadrul Fundației Naționale pentru Românii de pretutindeni, susține că soarta românilor din jurul granițelor nu este deloc bună.

„Românii de peste Prut au suferit foarte mult, alungați în afara țării de doi criminali de război: Hitler și Stalin. Noi trebuie să facem tot ceea ce este posibil ca ei să vină acasă.

Dincolo de integrarea în Uniunea Europeană și în NATO următorul obiectiv național trebuie să fie integrarea Republicii Moldova în România” a declarat Eugen Popescu pentru 4media.INFO.

Acesta vorbit și despre soarta grea a românilor din Ucraina și asupra cărora se duce în continuare un amplu proces de naționalizare:

„Ucraina a introdus un pachet legislativ care limitează drepturile românilor. Este un dublu limbaj: oficial se vorbește de prietenie cu România, pe de altă parte se dau legi împotriva românilor cum este legea învățământului.

Se dorește închiderea școlilor românești și limitarea dreptului de a învăța în limba Română. În sudul Basarabiei din 19 școli au mai rămas 2, restul de 17 fiind desființate.

În 1997 Ucraina a inventat o așa-zisă minoritate moldoveană încercând să împartă pe români în două. Acest lucru a făcut mult rău și este grav.

Este nevoie ca politicienii români să sancționeze astfel de derapaje. Ungaria își apară mult mai bine etnicii maghiari și blochează colaborarea NATO cu Kievul.

România nu se implică datorită lipsei de profesionalism dar și de patriotism.

Putem avea bine relații cu statele din jur dar trebuie să fim fermi când discutăm de drepturile românilor. Conaționaii noștri trebuie să știe că România este un stat puternic și care poate să își apere minoritățile naționale” susține Eugen Popescu.

Horia Dumitrescu

Horia Dumitrescu este un ziarist talentat și dedicat, cu o experiență vastă în domeniul jurnalismului, el este recunoscut pentru abilitatea sa de a analiza în profunzime subiectele și de a oferi o perspectivă echilibrată și informativă.