Cazul lui Marko Attila este imaginea perfectă a complicității dintre clasa politică românească și interesele obscure care au capturat instituțiile statului. Fost deputat UDMR, condamnat penal în România pentru fapte de corupție și abuz în serviciu, Marko a fugit în Ungaria pentru a scăpa de executarea pedepsei. Ani la rând, a fost dat în urmărire internațională, în timp ce Budapesta a refuzat cu ostentație să-l extrădeze.
Într-o Românie normală, un astfel de individ nu ar mai fi avut niciodată acces la funcții publice. În România reală, Marko Attila a revenit în țară, a fost „spălat” de trecutul penal și a candidat din nou pe listele UDMR, ajungând, fără jenă, din nou parlamentar în această legislatură. Totul s-a petrecut fără nicio opreliște din partea instituțiilor statului, semn că justiția și integritatea rămân simple lozinci atunci când vine vorba de „partenerii” politici.
UDMR – ONG etnic sau veritabil partid-stat?
UDMR nu este un partid politic în sensul clasic, ci o organizație nonguvernamentală care, printr-un aranjament unic în Europa, are reprezentare parlamentară permanentă și este, de trei decenii, „vioara a treia” în aproape toate guvernările României. Fără UDMR, ca și fără grupul minorităților, multe dintre guvernele PSD, PNL sau PDL nu ar fi avut majoritate, iar formațiunea a știut mereu să-și negocieze influența contra funcții, bugete și protecție pentru oamenii săi.
Prezența constantă a UDMR la guvernare – indiferent de culoarea politică a „partenerilor” – a contribuit la blocarea unor reforme reale, la menținerea unui sistem clientelar și la perpetuarea unei politici de culise, în care interesul public este ultima prioritate. În schimb, zona de influență a formațiunii a fost alimentată cu resurse, iar cazuri ca cel al lui Marko Attila arată cât de departe merge protecția de care beneficiază oamenii loiali.
O palmă pe obrazul statului de drept
Revenirea în Parlament a unui condamnat penal fugar, sub sigla unui „partener” de guvernare, este dovada că statul român este nu doar slab, ci și dispus să-și calce propriile legi pentru a menține echilibre politice toxice. Atâta timp cât guvernele României depind de UDMR și îi tolerează abuzurile, nu putem vorbi despre un stat de drept autentic, ci despre o democrație de fațadă, în care alianțele de conjunctură valorează mai mult decât principiile și legea.
În loc să fie judecat în fața instanței, Marko Attila își continuă liniștit cariera politică, iar UDMR își păstrează locul la masa puterii. România rămâne captivă unui sistem în care un ONG etnic poate dicta guvernări și poate oferi imunitate politică celor care au sfidat justiția.
