Ministerul Educației și Cercetării a lansat în dezbatere publică un proiect de ordin care propune un „Cod de Conduită pentru prevenirea și sancționarea xenofobiei, radicalizării, discursului instigator la ură și negării Holocaustului” în școli. Acesta ar urma să intre în vigoare începând cu anul școlar 2025–2026 și vizează întreg sistemul preuniversitar.
Deși documentul este prezentat drept o inițiativă pentru asigurarea unui climat educațional lipsit de discriminare și intoleranță, conținutul său ridică multiple semne de întrebare și pare mai degrabă o tentativă de supraveghere ideologică decât o măsură educațională reală.
Elevilor li se cere explicit „să sesizeze orice act de discriminare, xenofobie, radicalizare, discurs instigator la ură și antisemitism”, dar nu este clar cum ar putea un copil de clasa a VII-a sau a VIII-a să înțeleagă și să identifice corect concepte atât de abstracte și încărcate politic. Nu există nicio definiție clară pentru „discurs instigator la ură” sau „radicalizare”, ceea ce poate duce la confuzii și abuzuri. În esență, elevii sunt transformați în delatori ai propriilor colegi și profesori, fără a avea instrumente reale de înțelegere și discernământ.
Mai grav este faptul că regulile propuse extind controlul școlii și în viața privată a elevilor. Codul interzice publicarea de conținut discriminator, xenofob, antisemit sau instigator la ură „inclusiv în mediul online”, ceea ce deschide poarta pentru sancționarea elevilor pentru activități desfășurate în afara școlii, pe conturile personale.
Nici profesorii nu scapă de constrângeri. Cadrele didactice sunt obligate să participe la cursuri de formare privind combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, să organizeze activități tematice legate de drepturile omului și istoria Holocaustului, și să încorporeze în procesul educațional elemente din strategii naționale ideologizate, precum cea pentru combaterea urii. Nu doar că aceste sarcini suprapun încă o povară birocratică asupra profesorilor, dar transformă actul educațional într-o platformă pentru teme politice sensibile, adesea insuficient explicate sau asumate.
Astfel, codul prevede că elevii trebuie:
- să respecte colegii, profesorii și personalul școlii, indiferent de diferențele de naționalitate, religie, dizabilitate, sex etc.;
- să sesizeze orice manifestare discriminatorie sau de ură;
- să participe activ la activități educaționale împotriva discriminării și antisemitismului;
- să nu distribuie online conținut „interzis” de acest cod.
La rândul lor, profesorii trebuie:
- să prevină și să combată orice formă de ură și discriminare;
- să promoveze o cultură a diversității și a respectului pentru drepturile omului;
- să intervină rapid în cazurile de comportamente inadecvate;
- să integreze teme sensibile în lecții și să participe la formări specifice.
Această inițiativă, în forma propusă, nu reprezintă o protecție reală împotriva urii, ci o formă de uniformizare ideologică, cu risc de cenzură, abuz și manipulare. Lipsa unor criterii clare, obligativitatea participării la formări cu tematici politice și încurajarea delatorismului între elevi nu creează o școală mai sigură, ci una în care frica și autocenzura pot deveni normă.
Educația nu are nevoie de comisari morali, ci de profesori liberi, elevi încurajați să gândească critic și un sistem care să ofere sprijin, nu constrângeri. Dacă Ministerul Educației vrea cu adevărat să combată discriminarea, trebuie să înceapă prin a respecta libertatea de exprimare și autonomia școlii. Altfel, vom avea mai puțină ură, dar și mai puțină libertate.
