ȘTIRI

Un senator USR îl pune la punct pe Klaus Iohannis: ‘Trebuie să fie recunoscut eșecul prezidențial legat de România Educată’

Retragerea legilor educației este singura soluție. Altfel, există riscul sacrificării unei întregi generații de elevi, cu victime colaterale în rândul profesorilor și al părinților, a declarat senatorul USR Irineu Darău. El susține că este „evidentă ‘operațiunea specială’ de salvare a plagiatorilor și de maximizare a puterii rectorilor”. Criticile senatorului vin în contextul în care drafturile legilor educației au stârnit discuții aprinse în spațiul public românesc.

„Operație reușită, pacientul mort este strigătul de luptă dat de Iohannis și Cîmpeanu care, ascunși sub România Educată și pachetul dezastruos al noilor legi, compromit ideea de reformă în învățământ și sacrifică o întreagă generație, printr-un set de propuneri pe genunchi, servite pentru prietenii plagiatori și colegii rectori. Autorii acestei operațiuni au fost deconspirați și trebuie să renunțe. Dacă pachetul legislativ va intra în vigoare, o îmbunătățire de amploare în educație nu va exista în viitorii 10 ani”, declară Irineu Darău, senator USR PLUS de Brașov.

Pe lângă faptul foarte grav că legile educației nu garantează integritatea în sistem și dimpotrivă favorizează impostura intelectuală prin plagiate, există cel puțin încă șapte „hibe majore” care descalifică actualele propuneri și decredibilizează reforma învățământului, mai transmite senatorul.

„Toate acestea sunt motive pentru care autorii lor trebuie să dispară dintr-un sistem pe care nu au niciun interes real să îl înțeleagă și să îl îmbunătățească:

  1. Echitatea este un subiect marginal, iar Ministerul se dezice de asigurarea unui pachet minim integrat care să asigure accesul egal la educație al tuturor copiilor, prin școala după școală, masa caldă în școli și transportul asigurat pentru elevi;
  2. Ministerul se vrea dictator în educație, fiindcă prin noile proiecte de lege încearcă să se auto-abiliteze pentru a face cam orice își dorește prin legislație secundară, care va scăpa de rectificări în Parlament și de eventuale controale de constituționalitate;
  3. Finanțarea este o glumă tot mai proastă, fără nicio garanție și cu o raportare a bugetului educației la 15% din bugetul consolidat – praf în ochii celor care se uită doar la acest procent, echivalent în 2022 cu numai 4,3% din PIB;
  4. Creșterea reală a salariilor profesorilor rămâne o poveste și o manipulare, deocamdată cu efecte juridice nule și doar cu promisiuni deșarte pentru 2027;
  5. Rectori pe viață și cu puteri posibil nemăsurate, prin nelimitarea precisă a numărului de mandate și prin atribuții suplimentare care vor spori major influența rectorilor;
  6. Educația non-formală riscă să dispară și cluburile copiilor devin tun imobiliar, pentru rechinii prieteni cu politicienii, care au de acum doar 10 ani de așteptat pentru a fructifica terenuri și clădiri cu potențial imobiliar;
  7. Se inventează noi criterii de discriminare între școli și între elevi, lărgind faliile între excepționalii de la colegiile naționale și restul.”

„Legile Educației sunt departe de orice reformă reală și profundă, fiind scoase pe repede-înainte de Cîmpeanu doar când Iohannis a zis că se nasc greu. Beneficiarii reali sunt plagiatorii ce scapă basma curată și rectorii care devin atotputernici, în loc să fie prioritizate interesele elevilor, profesorilor, părinților. Avem o Românie Educată vagă și un pachet legislativ lucrat în secret și fără consultare reală riscă să sacrifice o întreagă generație.

În acest mod, nu doar că nu vom ajunge vreodată comparabili cu educația din alte state, dar chiar riscăm să ne îndepărtăm și mai tare. Este imperativă renunțarea la noile legi, în forma actuală, și demisia autorilor din fruntea Ministerului. Nu în ultimul rând, trebuie să fie în sfârșit recunoscut eșecul prezidențial legat de România Educată – un compendiu de truisme elaborat în 7 ani și totuși neprofesionist și contradictoriu, fundamentat precar științific și metodologic, lipsit de fezabilitate și totodată neambițios privind o profundă reformă a sistemului. Din păcate, România Educată este un document atât de vag încât aproape orice lege a educației, oricât de nocivă, pare că îi corespunde”, adaugă Darău.

Irineu Darău este Senator de Brașov și a crescut în Țara Făgărașului. Fost olimpic la informatică și istorie, absolvent de licență și master în informatică la Universitatea din București, Irineu are 15 ani de experiență internațională în IT și antreprenoriat, dintre care 10 ani în Franța.

Horia Dumitrescu

Horia Dumitrescu este un ziarist talentat și dedicat, cu o experiență vastă în domeniul jurnalismului, el este recunoscut pentru abilitatea sa de a analiza în profunzime subiectele și de a oferi o perspectivă echilibrată și informativă.