Apropiații lui Victor Ponta spun că acesta își petrece majoritatea timpului în vacanțe și la golf. “O săptămână pe lună e la birou și alte trei joacă golf”, a declarat, sub protecția anonimatului un apropiat al fostului prim-ministru. Victor Ponta confirmă cu jumătate de gură. “Da, joc mult golf. Aș juca în fiecare zi, dar nu se prea poate. Când mă lasă Daciana, joc…”, a declarat Ponta, care a adăugat că s-a apucat de golf după ce n-a mai fost prim-ministru și după ce n-a mai putut să joace baschet, “pentru că m-am îngrășat și pentru că trebuie să fac totuși mișcare.”
Cînd îl întrebi cu cine joacă golf de obicei, Ponta devine brusc foarte discret. În timpului discuției scapă totuși un nume: “mă cam bate Rareș Bogdan” (europarlamentar și prim-vicepreședinte PNL – n.r.).
În ianuarie 2021, Victor Ponta și-a deschis propria sa firmă de consultanță. O microîntreprindere, după cum spune el. Se numește VP Projects Advisers SRL.
Pe pagina de web a acestei firme se vorbește despre o experiență uriașă în materie de consultanță: “Expertiza noastră este testată în peste 1.000 de proiecte pentru companii din aproape toate sectoarele, cu activități relevante în dezvoltarea afacerilor, consultanță politică internațională, afaceri publice, relații guvernamentale, crearea de coaliții, CSR, PR și mix de marketing”.
Asta înseamnă că pe parcursul anului trecut, firma lui Victor Ponta a derulat cam 3 contracte de consultanță pe zi, ceea ce e greu de crezut. În orice caz, potrivit datelor oficiale de la Registrul Comerțului, profitul înregistrat de societatea VP Projects Advisers pe anul 2021 a fost de 2.154.637 lei, ceea ce înseamnă circa 438.000 de euro.
“Asta fac: dau consultanță de business. Firmelor din afară, nu din România. Îmi spun părerea despre ce se întâmplă pe piețele din estul Europei. Nu dau consultanță politică, doar economică”, ne-a spus Victor Ponta, fără să dorească să intre în mai mai multe amănunte. La Registrul Comerțului, firma lui Ponta apare cu datorii în valoare de 199.000 de lei, dar întrebat fiind despre asta, el a negat categoric. El se plânge apoi de mediul fiscal ostil din România.