ȘTIRI

Zelenski retrage cetățenia ucraineană unor români: Se pare că unii nu au înţeles. Ei bine, vor înţelege

În mesajul său obișnuit de noapte, transmis miercuri, Volodimir Zelenski,  președintele Ucrainei, a anunţat impunerea unor sancţiuni împotriva a peste 600 de persoane din elita de la conducerea Rusiei, inclusiv membri ai Dumei de Stat din Rusia.

Zelenski spune că decizia a fost luată de către Consiliul Naţional de Securitate şi Apărare.

Este vorba despre ”28 de membri ai Consiliului de Securitate din Rusia, 154 de membri ai Consiliului Federaţiei din Rusia, 424 de deputaţi ai Dumei de Stat din Rusia”.

”Ei sunt cu toţii responsabili pentru acest război, pentru teroarea împotriva poporului nostru. Şi niciunul dintre ei nu va scăpa de responsabilitate – e doar o chestiune de timp.

Am făcut deja câţiva dintre paşii necesari, legal, diplomatic şi politic, pentru ca ei să înfrunte această responsabilitate. Vom mai face şi alţi paşi”, susține Zelenski.

Preşedintele Ucrainei a arătat decizia a fost luată în urma rezultatelor obținute de o operațiune importantă desfășurată de Serviciul de Securitate din Ucraina, referitoare la activitatea unor persoane supuse sancţiunilor pe teritoriul ţării.

”Am subliniat în mod repetat: nu va exista loc de contrabandişti şi reţele criminale în Ucraina. Se pare că unii nu au înţeles. Ei bine, vor înţelege.

Oficialii de la Vamă care au ajutat contrabandiştii, inclusiv conducerea, au fost îndepărtaţi din funcţii şi vor răspunde legal pentru acţiunile lor ilegale.

Cât despre acele persoane supuse sancţiunilor, care au şi cetăţenie străină, în special rusă şi română, pe baza propunerii Serviciului de Securitate din Ucraina şi conform normelor legale actuale, am decis să le retrag cetăţenia ucraineană”, a subliniat Zelenski.

Horia Dumitrescu

Horia Dumitrescu este un ziarist talentat și dedicat, cu o experiență vastă în domeniul jurnalismului, el este recunoscut pentru abilitatea sa de a analiza în profunzime subiectele și de a oferi o perspectivă echilibrată și informativă.